“ExtraGaranţia de Retur” sub marca eMag
eMAG a lansat pe 8 februarie „ExtraGaranţia de Retur" - un serviciu de returnare a produselor în maximum 30 de zile de la cumpărare. Serviciul se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice şi are ca scop creşterea nivelului de satisfacţie a clienţilor în procesul de achiziţie. Mecansimul este foarte simplu - orice client eMAG care nu este complet mulţumit de alegerea făcută poate returna produsul prin curier sau direct la showroom. În funcţie de opţiuni, produsul returnat poate fi înlocuit cu unul mai potrivit nevoilor proprii sau clientului îi poate fi restituită integral valoarea plătită.
"Este un moment important în retailul românesc. Mediul online oferă de acum în exclusivitate cea mai sigură modalitate de a-ţi realiza cumpărăturile fără a avea grija că ai plătit un produs care este posibil să nu se potrivească pe deplin nevoilor tale. Prin serviciul lansat, oferim o garanţie suplimentară de 30 de zile în care clientul poate folosi efectiv produsul ales, iar dacă aşteptările sunt diferite, poate fi consiliat pentru o alegere mai bună. Acesta este un beneficiu real comparativ cu magazinele tradiţionale care îţi oferă posibilitatea de a testa un produs la raft în câteva minute", precizează Radu Apostolescu (FOTO), director de marketing eMAG.
Condiţiile de acceptare a returului sunt adaptate situaţiei în care se poate afla un client care a făcut o alegere mai puţin inspirată. Sunt acceptate produse desigilate însă doar dacă sunt returnate împreună cu toate accesoriile livrate, fără urme de uzură sau deteriorari, în ambalajele originale. Returnarea în maximum 30 de zile se poate face pentru orice produs din oferta eMAG, cu excepţia celor aduse prin comenzi speciale ale clienţilor sau a celor la care a fost declanşat un proces ireversibil – activări soft, consumabile utilizate etc.
ExtraGaranţia de Retur este oferită în termenii iniţiali pentru o perioadă limitată, pentru achiziţiile realizate între 8 februarie - 30 aprilie 2010. Serviciul nu afectează în vreun fel clauzele garanţiei legale de 10 zile de renunţare la cumpărare în cazul comerţului la distanţă.
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Alte articole similare
- La numărul 1951 puteţi obţine informaţii despre cele mai avantajoase tarife pentru cumpărături ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- Comerţul electronic cu plata online cu cardul a crescut cu 75% în 2009 ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- Banca Transilvania are cel mai rapid server din lume Oracle-Sun ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- Telemedia Consult a lansat serviciul Plati prin SMS ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- Platforma SmartCash RMS se extinde către portaluri de comerţ electronic ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- În 2009 rata tentativelor de fraudă online a fost de 0,4% ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
