IGCTI: WiMAX cere loc în bandă
Banda de 3,5 GHz este complet licenţiată până în 2013.
Viitoarele licenţe WiMAX ar putea folosi alte frecvenţe.
Banda de frecvenţe de 3,5 GHz unde ar putea fi introdusă tehnologia de bandă largă WiMAX este complet licenţiată în România pentru următorii 6 ani, a anunţat Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI) pe 30 ianuarie 2007. “Într-adevăr, spectrul disponibil la ora actuală în banda de 3,5 GHz nu este suficient pentru satisfacerea tuturor cererilor de intenţie primite din partea operatorilor care nu deţin în prezent licenţe în această bandă. Cei care nu deţin licenţe nu pot introduce WiMAX”, a declarat pentru C@M preşedintele IGCTI, Cătălin Marinescu (foto).
Actualele licenţe naţionale de utilizare a frecvenţelor în banda de 3,5 GHz expiră în septembrie 2013. “Aceasta nu înseamnă că trebuie să se aştepte un număr de ani pentru a fi acordat prin licitaţie, celor interesaţi, şi acest spectru care mai este disponibil”, a ţinut să precizeze Cătălin Marinescu, preşedintele IGCTI.
Insuficienţa spectrului disponibil ar putea afecta planurile Romtelecom, ca şi ale Cosmote, care au declarat că mizează pe câştigarea unei licenţe pentru WiMAX în 2007.
Romtelecom a deţinut licenţă în banda de 3,5 GHz din decembrie 2000 pînă în iunie 2004, când MCTI i-a retras-o datorită neîndeplinirii obligaţiilor de acoperire, explică reprezentanţii IGCTI. “Nu a instalat nici o staţie de bază în nici o localitate, în tot acest interval de timp. Romtelecom poate obţine din nou o licenţă în banda de 3,5 GHz numai dacă va fi declarat câştigător al unei licitaţii viitoare ce se va organiza în această bandă.”
În afară de o licitaţie acum, pentru care concurenţa ar fi foarte mare, până în 2013, dacă un nou intrat vrea să lanseze WiMAX în banda de 3,5 GHz în România, el ar putea să cumpere un deţinător de licenţă, cum a făcut ClearWave cumpărând AccessNet şi Idilis, sau să convingă un deţinător să îi cesioneze/cedeze licenţa, în toată integralitatea ei.
Alternativa: convertirea licenţelor naţionale în regionale
IGCTI a propus ca alternativă de creştere a benzii de frecvenţe utilizate în 3,5 GHz convertirea actualelor licenţe naţionale în licenţe regionale. “Propunerea IGCTI vizează actualele licenţe, dând operatorilor posibilitatea să încheie între ei acorduri ferme, referitor la zonele în care vor să dezvolte astfel de servicii, în baza cărora IGCTI ar putea emite licenţe regionale sau judeţene”, au declarat pentru C@M reprezentanţii IGCTI. În prezent 6 operatori deţin licenţe naţionale în banda de 3,5 GHz: Vodafone România, Orange România, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (Radiocom), UPC România, AccessNet Internaţional şi Idilis.
Licenţe locale deţin Adisam Telecom, RCS & RDS, Telebit (Iaşi), UPC România şi 2K Telecom (Ploieşti). Obligaţiile de acoperire din licenţe sunt sunt minim o staţie de bază instalată şi menţinută în funcţiune în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, în cazul licenţelor naţionale sau în localitatea pentru care a fost acordată în cazul licenţei locale.
IGCTI a mai precizat că licenţele viitoare în banda de 3,5 GHz vor rămîne neutre din punct de vedere tehnologic, ca şi cele actuale, asigurându-se nediscriminarea operatorilor existenţi faţă de cei care ar putea opera în viitor în această bandă. “Textul licenţelor naţionale şi locale are prevederi referitoare la aplicaţia pentru care au fost acordate licenţele şi nu conţine precizări referitoare la tehnologia de realizare a acestor aplicaţii”.
“Aceasta nu exclude faptul că în alte benzi nu ar putea fi elaborate şi alte reguli”, insistă IGCTI. MCTI lucrează în prezent la o strategie de acordare de licenţe WiMAX care ar putea lua în calcul şi alte benzi în afară de banda de 3,5 GHz (3410-3600 MHz) şi în care să nu se mai aplice principiul neutralităţii tehnologice.
Reguli noi în banda de 3,5 GHz
O altă propunere a IGCTI pentru banda de 3,5 GHz este ca viitoarele licenţe, ce vor fi acordate la expirarea celor actuale, să aibă o valabilitate de 5 ani, nu de 10 ani ca în prezent, după care să aibă loc o nouă licitaţie, dacă vor exista operatori care o vor cere: “Pe viitor, IGCTI va organiza licitaţii pentru atribuirea unor noi licenţe numai dacă există cerere din partea industriei”, declară Cătălin Marinescu.
IGCTI a mai propus modificări şi în privinţa procedurii de selecţie pentru acordarea de licenţe. Până acum IGCTI a acordat licenţe după modelul selecţiei comparative, în care evaluarea se făcea pe baza unor criterii stabilite de autoritate cu consultarea industriei, iar ofertele erau elaborate pentru a răspunde acestor criterii. Pe viitor, IGCTI ia în calcul modelul selecţiei competitive, bazate pe oferta cea mai bună din punct de vedere financiar.
“Vor fi stabilite nişte criterii de pre-eligibilitate care se pun în plic până la data limită de deschidere a ofertelor şi un alt plic care să conţină preţul pentru licenţă. Plicurile cu preţul şi cu documentele pentru pre-eligibilitate se deschid în prezenţa tuturor operatorilor interesaţi, fiind declarate câştigătoare ofertele cele mai avantajoase din punct de vedere financiar. Această metodă de licenţiere oferă o transparenţă totală şi face imposibilă orice contestaţie. Mai mult, cu ajutorul acestei proceduri, cu siguranţă, vor fi selectaţi operatorii cei mai puternici”, explică IGCTI.
În orice caz, lansarea WiMAX în România nu este legată de o viitoare licitaţie prin care să se acorde spectrul care mai este disponibil în această bandă.
“Operatorii care deţin în prezent licenţe pot lansa când doresc servicii bazate pe tehnologia WiMAX, întrucât licenţele actuale sunt neutre din punct de vedere tehnologic”, spune IGCTI.
Din cei 10 operatori care deţin licenţe în banda de 3,5 GHz, au anunţat planuri de a implementa WiMAX Orange - ca parte a ofertei pentru segmentul de business - şi Idilis.
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Alte articole similare
- Davos - Elveţia: Cei mai puternici 2000 de pământeni vor să salveze planeta ( de Ion VACIU )
- Un fel de interviu: Blogul Zsolt Nagy - „Nu am nici o atribuţie privind interceptările!” ( de COMUNIC@ŢII Mobile )
- Protecţia datelor personale - multe autorităţi, puţine garanţii ( de Camelia LUNGU )
- Portabilitatea numerelor - disponibilă din 2007 ( de Constantin VACIU )
- WiMAX creează o nouă categorie de servicii: Banda largă personală ( de Ionuţ BOLOGA )
