Mira Telecom - integrator în proiecte GSM turn key
Compania Mira Telecom oferă în anul 2007 servicii integrate în proiecte GSM turn key, după un istoric cu o evoluţie ascendentă.
Compania s-a înfiinţat în anul 1998 când a început să instaleze echipamente pe site-uri GSM şi a crescut treptat, abordând proiecte tot mai complexe.
Astfel, în anul 2002 compania a făcut primii paşi în distribuţia de materiale şi accesorii folosite la instalarea echipamentelor pentru site-uri GSM, UMTS, ISP, fiind importator direct al majorităţii acestor produse, achiziţionate de la furnizori ca: Draka, Leoni, Wanhoo. Tot în acelaşi an, s-a extins şi aria de servicii GSM, oferind şi întreţinere şi service. În 2004, Mira Telecom şi-a lărgit aria şi portofoliul de competenţă, instalând baza radio UMTS, iar în 2005 a realizat instalarea şi commisioning-ul echipamentelor de microunde pentru legăturile între site-uri, iar la finele anului trecut instala echipamente SDH, BSM, BSS şi MW.
Experienţa câştigată pe parcursul celor 5 ani de activitate a făcut ca Mira Telecom să crească de la 1 client, în 1998, în zona operatorilor mobili, mai precis Vodafone (MobiFon la acea vreme), la toţi cei 4 mari operatori mobili activi în prezent pe piaţa telecom românească. Azi putem spune că cel mai mare câştig al companiei e faptul că dezvoltă proiecte “on going” cu companii ca Vodafone, Cosmote, Telemobil şi Orange.
Aceste succese se datorează deschiderii managementului la nou, perseverenţei şi seriozităţii cu care compania face faţă proiectelor, indiferent de complexitatea şi dimensiunea acestora.
Ca integrator, Mira Telecom preia un contract din etapa incipientă a proiectului şi asigură managementul acestuia până la forma finală, atunci când apelurile se pot face din orice capăt de ţară. Clienţii Mira Telecom au, în prezent, posibilitatea să opteze secvenţial pentru oricare dintre serviciile care fac parte din pachetul turn key în proiecte telecom: management de proiect, design de reţea, optimizare reţea, construcţii civile, planning, comunicaţii de date, commissioning, furnizare de materiale şi accesorii pentru site-uri telecom.
Mira Telecom a gestionat 7.500 de echipamente telecom şi peste 400 de site-uri integrate
Majoritatea proiectelor de instalări din reţelele telecom s-au desfăşurat la nivel naţional. Compania a realizat lucrări atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării. Compania a montat antene, a instalat, a comisionat şi a întins cabluri din nordul ţării, de la Baia Mare, Satu Mare până la Zimnicea şi de la Tulcea la Oradea.
Concluzionând, Mira Telecom a gestionat nu mai puţin de 7.500 de echipamente telecom şi peste 400 de site-uri integrate.
O realizare deosebită a companiei Mira Telecom este proiectul Alcatel – Felix Telecom, complexitatea acestuia venind atât din punct de vedere al managementului de proiect, cât şi al noutăţii tehnologice pe care au adus-o echipamentele de ultimă generaţie care au fost instalate, echipamente folosite prima dată în Europa.
“Ce mi-a plăcut foarte mult este că toată această provocare pentru toţi participanţii la proiect a generat pe parcursul acelor zile o adrenalină şi un spirit de echipă rar întâlnit, şi este o plăcere să vezi că toţi jucătorii se manifestă la standarde de adevăraţi profesionişti. Mi-ar plăcea să mai retrăiesc astfel de momente”, mărturiseşte Stelian Ilie, preşedintele Mira Telecom. “Pentru noi, a fost începutul unei colaborări pe care o dorim de foarte lungă durată. Rezultatele obţinute şi abilităţile tehnice ale specialiştilor companiei ne susţin pe această linie, echipa Mira având certificări la cursurile PMI, Alcatel, Alvarion, Ericsson, Harris, Nec, Siemens”, subliniază Stelian Ilie.
Pe viitor, Mira Telecom intenţionează începerea coordonării unor proiecte turn key în afara ţării, atât direct, cât şi prin parteneri.
Oferta Mira Telecom pentru implementarea proiectelor GSM turn key include în prezent:
- Site Aquisition - vizita la locaţia propusă, unde se clasifică, identifică şi validează candidaţii propuşi de proiectanţii reţelei
- Site Engineering - proiectarea şi definirea soluţiei optime calitativ şi ca preţ, în limitele impuse de proiect, pentru implementarea site-ului
- Implementare Site - construcţii civile, drum acces, construcţie fundaţie, turn, alimentare electrică şi shelter.
- Instalare, implementare parte telecom - cablu, antene, cabinete GSM; după instalare toate elementele sunt testate şi măsurate, rezultatele şi graficele făcând parte din documentaţia site-ului
- Integrare & Comisionare - înainte de a da site-ul on air, inginerii parcurg toate procedurile de integrare şi comisionare pentru o gamă largă de echipamente.
Pentru comunicaţiile de date, Mira Telecom instalează o gamă largă de echipamente, tehnologii Point-to-Point & Point-to-Multipoint, inclusiv repetoare, pentru locaţii din afara ariei de acoperire a operatorului mobil.
Despre autor:

Apasa aici pentru a trimite e-mail!
Alte articole similare
- Microsoft dă lovitura cu Windows Mobile 6 ( de Roxana ONEA )
- Telecomul, media şi Internetul fuzionează într-o nouă industrie ( de Ion VACIU )
- HP mizează tot mai mult pe convergenţa reţelelor telecom ( de Roxana ONEA )
- Oracle a lansat un nou brand - Oracle Communications ( de Roxana ONEA )
- Noua viziune IBM: furnizăm astăzi serviciile de mâine ( de Roxana ONEA )
- Începe bătălia pentru casa digitală ( de Ionuţ BOLOGA )
- Alcatel-Lucent ia un start bun în cursa contractelor mobile ( de Camelia LUNGU )
- Proiecte europene marca SIVECO: SIVECO Applications 2010 şi SIVADOC 2010 ( de Ion VACIU )
- S&T AG mizează pe soluţiile SAP ( de Constantin VACIU )
- 1 milion de mobile vândute, dar nu către utilizatori ( de Camelia LUNGU )
- Canalys: 64 milioane de telefoane inteligente vândute global în 2006 ( de Camelia LUNGU )
