.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a deschis pe 24 august o consultare publică privind un proiect de hotărâre a Guvernului care prelungește termenul de construcție a unui pilon de radiocomunicații pe o parte dintr-un imobil-teren transferat din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) în administrarea ANCOM și clarifică lucrările de construcții care urmează să fie efectuate. Proiectul urmează a fi inițiat prin Ministerul Finanțelor Publice.
 
Imobilul-teren, în suprafață de 400 mp, se află situat în raza localităţii Merei, Jud. Buzău și urmează a fi utilizat pentru construireaunui pilon de radiocomunicaţii şi a instalațiilor aferente acestuia. Trecerea imobilului-teren din patrimoniul STS în cel al ANCOM s-a produs anul trecut prin Hotărârea Guvernului nr. 518/2016.
 
Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/2016 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, din administrarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii  poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observații şi propuneri până la data de 25.09.2017, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.