.

Competiţia internațională de startup-uri Startup Avalanche, organizată în cadrul Techsylvania, cel mai important eveniment de tehnologie din estul Europei, în parteneriat cu fondul de accelerare clujean Risky Business, și-a deschis porțile pentru înscrieri. Câștigătorii competiției, care va avea loc între 17 și 20 iunie, la Cluj-Napoca, vor pleca spre Silicon Valley, unde sunt aşteptaţi de unii dintre cei mai importanţi investitori şi fonduri de investiţii în tehnologie. (foto - Câștigătorii Startup Avalanche 2016)
 
Startup Avalanche este una dintre cele mai importante competiţii de startup-uri de tehnologie din sud-estul Europei. Încă de la prima ediție, cele mai bune startup-uri din ţări diferite si-au prezentat proiectele în faţa a zeci de investitori din întreaga lume. 
 
Anul acesta, speakerii și juriul includ investitori de top la nivel european în startup-uri early stage, incluzând nume precum Stefan Glaenzer, fondatorul Passion Capital, Alexis Bonte - Atomico, sau Khaled Helioui, investitor de tip angel în companii precum Uber, Student.com.
 
Toate echipele selectate pentru a lua parte la competiție vor beneficia de training individual, accesul la conferință și suport în ceea ce privește documentele necesare ulterior. Startup-urile care doresc să se înscrie în cadrul acestei competiții sunt invitate să acceseze pagina oficială destinată aplicațiilor.
 
( foto - Câștigătorii Startup Avalanche 2016 cu Steve Wozniak co-fondator Apple)
 
„Ne bucurăm că, împreună cu Techsylvania, reușim să creăm oportunități atât pentru startup-urile aflate la început de drum, cât și pentru investitori și întreaga comunitate. La fel ca și anul trecut, câștigătorii compeţitiei vor  pleca în Silicon Valley, unde se vor întâlni cu unii dintre cei mai mari investitori şi fonduri de investiţii în tehnologie din lume, pentru a-și promova proiectul la nivel internațional”, a declarat Jennifer Austin, co-fondatoare Risky Business. 
 
Anul trecut, competiția a adunat startup-uri din 9 țări din Europa și America, care și-au prezentat proiectele în faţa a zeci de investitori din întreaga lume. Echipa câștigătoare a ediției din 2016 a fost un startup accelerat de fondatorii Risky Business. Membrii echipei au beneficiat de o bursă în cadrul Universității Draper, una dintre cele mai mari academii antreprenoriale din Silicon Valley. 
 
Competiția Startup Avalanche este organizată de Techsylvania în parteneriat cu Risky Business, primul fond de accelerare din România, format din peste 30 de investitori locali. Techsylvania este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din estul Europei, care adună timp de patru zile speakeri internaționali, printre care investitori, antreprenori și lideri ai industriei. 
 
Despre Risky Business 
 
Risky Business este un fond de accelerare privat, pornit la Cluj – Napoca în ianuarie 2017, ce reuneşte peste 30 dintre cei mai proeminenţi antreprenori şi investitori din Transilvania. Risky Business este primul program de accelerare din România care investeşte în startup-urile selectate, având la dispoziţie 250.000 de euro pentru primul an de activitate. Risky Business investeşte cca 20.000 de euro per startup, cu co-investiţie de până la 100.000 de euro din partea investitorilor săi.