Peste 1,3 milioane de cetăţeni ai UE erau înscrişi în 2016 la cursuri de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (ICT), dar femeile erau o minoritate, reprezentând doar unul din şase studenţi ICT (16,7%), arată datele publicate pe 25 aprilie de Oficiul european de statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre UE, peste un sfert din cei înscrişi în 2016 la cursuri de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor erau femei în Bulgaria (33%), România (31%), Grecia şi Suedia (ambele cu 29%) şi Cipru (26%), în timp ce procentul de studente ICT era de sub 10% în Olanda (6%), Belgia (8%) şi Luxemburg (aproape 10%).
 
O tendinţă similară se observă şi pe piaţa forţei de muncă din UE, unde 8,4 milioane de persoane lucrau în 2016 în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, dar procentul femeilor era de doar 17,2% (1,4 milioane).
 
În rândul statelor membre UE, unul din patru specialişti în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este o femeie în Bulgaria (26,5%), România şi Lituania (ambele cu 25,7%), în timp ce procentul de femei angajate în ICT era de sub 10% în Ungaria (8,9%) şi Cehia (9,3%).
 
Informaţiile au fost publicate de Eurostat cu ocazia Zilei internaţionale a fetelor din ITC (International Girls in ICT Day), care se sărbătoreşte anul acesta pe 26 aprilie, fiind stabilită în a patra zi de joi din luna aprilie.