Cel mai bun operator mobil, Cea mai bună tehnologie mobilă sau Cea mai bună infrastructură de rețea metropolitană au fost doar câteva dintre categoriile la care au fost acordate distincții, marți seară, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Galei Comunic@ții Mobile 2017, precizează Agerpres. Unul dintre premiile serii a fost acordat operatorului Orange România, la categoria "Best Mobile Operator", în timp ce la categoria "Best CEO" a fost distins șeful Telekom România, Miroslav Majoros.
 
De asemenea, premiul "Best Mobile Technology" a revenit Telekom și Ericsson pentru primul trial 5G din România și Europa de Sud-Est, iar Premiul de Excelență i-a fost acordat fostului director general al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Marcel Opriș.
 
Gala de premiere a continuat cu acordarea premiului "Best Fintech Service" celor de la ING Bank, pentru implementarea primului portal de credite instant online.
 
Totodată, UPC a primit distincția "Best CEE Brand Campaign" pentru Happy Home, iar Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a fost premiată la categoria "Best GDPR Promotor". Premiul pentru susţinerea financiară a IMM-urilor din România a fost acordat FNGCIMM.
 
 
Categoria "Best Portability Champion"   a fost câștigată de operatorul RCS&RDS pentru numărul de portări înregistrate în propria rețea în ultimii nouă ani, de la debutul portabilității în România, în timp ce Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică — ICI București — a fost premiat la categoria "Best Romanian R&D Ambasador" pentru distincția Socrates acordată de European Business Association Oxford.
 
Operatorul telecom Vodafone a fost declarat câștigător la categoria "Best Mobile Service" pentru Supernet 4,5G by Vodafone, iar Intrarom la secțiunea "Best Industry Manufacturing", în timp ce Netcity a fost premiat la categoria "Best Metropolitan Infrastructure".
 
Nu în ultimul rând, secțiunea "Best NGO Project" a fost adjudecată de Freedom Smile Association pentru prima platformă digitală destinată donațiilor de computere către școlile din mediul rural.
 
Publicația Comunicații Mobile a organizat, marți, ediția cu numărul XIV a Galei Comunic@ții Mobile, eveniment care a beneficiat de prezența reprezentanților guvernamentali, ai industriei telecom, precum și ai asociațiilor profesionale de profil.