.

Companiile din sectorul telecomunicațiilor au anunțat investiții de peste jumătate de miliard de euro în dezvoltarea rețelelor în acest an, a declarat pe 20 aprilie Cătălin Marinescu (foto), președintele Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANCOM), în cadrul unui eveniment pe teme de profil, citat de Agerpres. "Din ce informații au fost publicate, companiile din telecomunicații investesc în acest an peste jumătate de miliard de euro numai anul acesta în dezvoltarea rețelelor de fibră optică, dacă vorbim de Telekom, în dezvoltarea rețelelor 4G, din partea Vodafone și Orange, în dezvoltarea rețelelor proprii la UPC, și ei au investiții foarte mari, iar la RDS partea de mobil este foarte importantă și anume extinderea acoperirii cu servicii de tip 4G este una dintre priorități și extinderea capacității, pentru că lumea vrea să folosească 4G, folosește din ce în ce mai mult internetul și trebuie o capacitate mai mare. Operatorii sunt dispuși să facă această investiție, pentru că vor avea un return al investițiilor în veniturile lor și așa sunt competitivi, oferind practic mai mult, de calitate mai bună și mai ieftin", a arătat oficialul ANCOM.
 
Potrivit acestuia, există mișcări din partea companiilor de cablu TV care încep să intre pe partea de telefonie mobilă cu pachete de oferte.
 
"Cred că acesta este trendul. (...) Provocarea pentru operatori este să introducă inovație în continuare, iar, pe de altă parte, provocarea din partea reglementatorilor este să faciliteze dezvoltarea noilor tehnologii în România. O altă provocare importantă este cum trecem de obstacolele pentru dezvoltarea rețelelor, adică numărul de autorizații, relațiile cu autoritățile locale", a mai spus Marinescu.
 
Cătălin Marinescu va mai deține funcția de președinte al ANCOM până la 24 aprilie. El va prelua ulterior șefia Diviziei de Strategie a Uniunii Internaționale de Telecomunicații (ITU).
 
În cadru unui eveniment organizat pe 20 aprilie de ANCOM în colaborare cu Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) și cu Consiliul Concurenței, cele trei instituții au anunțat că vor înființa "Rețeaua Reglementatorilor din România", un cadru formal de cooperare, cu obiectivul de a furniza servicii de reglementare de cea mai bună calitate piețelor de energie și comunicații și, implicit, furnizorilor și utilizatorilor lor.