.

eMAG investește 300 de milioane de lei într-un depozit de 120.000 mp pentru a-și extinde capacitatea logistică și a acoperi nevoile de livrare către clienți în următorii ani. Noul depozit va susține strategia eMAG de dezvoltare la nivel regional și va fi construit de la zero până la până la începutul anului 2019. “Noul depozit va susține creșterea rapidă a eMAG ca brand românesc la nivel regional și va îmbunătăți procesele logistice legate de produsele voluminoase. Investiția pe care o facem va genera numeroase beneficii pentru comunitatea locală și va ajuta la dezvoltarea zonei prin deschiderea unui număr mare de locuri de muncă, iar clienții eMAG vor beneficia de servicii de livrare mai bune. Este cea mai mare investiție a eMAG de până acum și ne propunem să o finalizăm până la începutul anului 2019”, precizează Iulian Stanciu (foto), CEO eMAG.
 
Depozitul va fi dedicat produselor voluminoase medii și mari (televizoare, mașini de spălat, frigidere, aspiratoare, etc.) și va avea o capacitate de 3 milioane de unități, fiind cel mai mare depozit de acest tip din Sud-Estul Europei. Pe lângă spațiul de depozitare, o bună parte din investiție a fost alocată pentru tehnologia de sortare automatizată și predare. Astfel, depozitul va fi dotat cu rafturi de stocare a produselor, un sistem automatizat de benzi conveioare și sortere automatizare. În vârful de activitate, 200 de camioane cu marfă vor putea fi încărcate zilnic la depozit. 
 
eMAG colaborează cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru ca această investiție să genereze prosperitate pentru comunitatea locală și beneficii pentru mediul de business românesc.
 
Noul depozit va fi construit într-o zonă cu acces la autostradă, la ieșire din București, în județul Giurgiu, în apropierea depozitului eMAG actual, ceea ce va permite o îmbunătățire a proceselor logistice. Pentru deschiderea noului depozit, eMAG va angaja peste 750 de specialiști și operatori de logistică în prima etapă de dezvoltare, urmând ca numărul acestora să crească în următorii ani. eMAG a achiziționat o suprafață de 600.000 mp pentru dezvoltarea proiectului.
 
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider cu prezență în Bulgaria, Ungaria și Polonia. De 16 ani investește constant în servicii care ajută clienții să economisească timp și bani, servicii care au în spate tehnologii dezvoltate în România. 
 
Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum 30 de zile drept de retur, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, Service Pick Up and Return, finanțare în rate prin eCredit și prin cardul de cumpărături eMAG, aplicația de mobil și „Plata cu un click”.