.

Mai multe instituții ale Uniunii Europene au fost în 2016 ținta predilectă a unor atacuri cibernetice “tot mai periculoase”. Asta în timp ce cresc temerile privind posibile implicări ale Rusiei în politica europeană prin astfel de practici, susține  cotidianul de afaceri Financial Times, preluat de Agerpres. Atacurile din prezent sunt mai sofisticate, subliniază un oficial NATO.

Amenințări persistente, agresive, potențial distructive
Conform unor surse din domeniul securității, serverele Comisiei Europene (CE) au fost vizate în 2016 de 110 atacuri informatice distincte, cu 20% mai multe față de anul anterior. După ce serviciile secrete americane au acuzat Rusia că se află în spatele atacului cibernetic asupra Comitetului Național al Partidului Democrat în timpul campaniei electorale pentru președinția SUA, ultimele dezvăluiri amplifică temerile privind riscul unei imixtiuni ruse în alegerile ce vor avea loc anul acesta în Franța și Germania. Pe cale de consecință, instituțiile europene și-au luat măsuri de precauție. Astfel, responsabililor de rang înalt li s-a cerut să folosească mesageria electronică criptată, în timp de CE își extinde cooperarea cu NATO la capitolul securității cibernetice. Comisarul european pentru securitate, Julian King, a confirmat pentru Financial Times că instituțiile europene sunt ținta unui număr crescând de atacuri cibernetice provenite “din mai multe surse”. “Aceste amenințări sunt persistente, agresive, tot mai periculoase și potențial distructive”, subliniază comisarul european.

Atacurile de azi sunt tot mai sofisticate
Cu toate că Rusia este principala suspectă, un purtător de cuvânt al executivului comunitar a afirmat că “diferiți atacatori împart și folosesc aceleași instrumente și metode și își ascund identitățile utilizând servere anonime”. Un alt responsabil comunitar a precizat că aproximativ 80% din atacurile cibernetice care au vizat anul trecut CE pot fi considerate “prejudiciabile”, dar a adăugat că sistemele de protecție au funcționat. “Dacă atacurile ar fi reușit, Comisia putea suferi pagube, în special extragerea de informații sau posibila afectare a sistemelor IT”, explică sursa citată. Problema securității cibernetice a fost discutată la cel mai înalt nivel în cadrul executivului comunitar. În timpul unei reuniuni desfășurate la mijlocul lunii noiembrie 2016, comisarul Julian King și-a atenționat colegii “să manifeste vigilență maximă pentru a proteja instituțiile europene în fața criminalității cibernetice și să prevină imixtiunea acesteia în procesele lor de luare a deciziilor”. La acea reuniune s-a cerut, de asemenea, instituțiilor europene să evalueze “posibilul impact al angajării de personal extern asupra securității sistemelor informatice”. Și NATO se confruntă, la rândul ei, cu aceleași probleme, în anul 2015 fiind consemnate lunar în medie 320 de atacuri cibernetice asupra serverelor Alianței, atacuri care au devenit și mai agresive în anul 2016. “Ca o apreciere generală, creșterea nu a fost cantitativă, ci în calitate și complexitate. Atacurile din prezent sunt mai sofisticate”, conchide oficialul NATO.

 

Sursa: Ion VACIU

Lansarea Platformei SMART CITY - BE SMART ROMANIA!

IT&C, una din marile sperante ale investitiilor straine in Romania

Magurele are nevoie de restructurare urbana si Smart City