.

Lenovo a lansat o strategie de extindere pentru a oferi soluții inovative de tip software-defined, axate pe nevoile clienților, cu scopul susținerii infrastructurii telecom și IoT. Pentru a consolida creșterea obținută în urma trimestrului cu cele mai mari venituri înregistrate în ultimii doi ani, divizia Data Center Group (DCG) continuă să-și accelereze procesul de transformare pentru a dezvolta inovații concentrate pe client și a revoluționa starea de fapt a soluțiilor tradiționale costisitoare. “Am decis să accelerăm planurile noastre privind soluțiile telecom și IoT în contextul unei cereri solide din partea clienților la nivel global”, precizează Kirk Skaugen (foto), Vicepreședinte Executiv Lenovo și Președinte Lenovo DCG. “Obiectivul nostru este acela de a deveni cel mai de încredere furnizor de centre de date și infrastructură de comunicații la nivel mondial, nestânjeniți de protecționismul observat la furnizorii de soluții tradiționale brevetate și costisitoare. De asemenea, suntem foarte încântați să angajăm cei mai talentați oameni din industrie pe măsură, cu scopul de a ne consolida poziția de lider în ceea ce privește satisfacția clienților și fiabilitatea în segmentul de servere x86”. 
 
Lenovo a raportat un progres semnificativ după ce a concentrat activitatea diviziei de centre de date asupra clienților de sisteme de tip hyperscale, high performance computing (HPC) și la nivel enterprise prin accelerarea inițiativelor în materie de cloud și inteligență artificială în linie cu cele mai recente tehnologii, proces care a condus la mai multă simplitate operațională. Următoarea etapă a transformării vizează infrastructura telecom și cerințele globale IoT.
 
Structura telecom extinsă a Lenovo se va concentra pe crearea unor platforme de inovații comune pentru a livra soluții centrate pe nevoile clienților, valorificând expertiza de neegalat a Lenovo în soluții hardware fiabile la standarde înalte. Pe măsură ce planurile de implementare a rețelelor 5G se consolidează la nivel global, Lenovo va construi și va colabora pentru realizarea de soluții hardware și software NFV în baza proiectului The Open Compute și a altor standarde.
 
Prin divizia IoT creată recent, Lenovo își va ajuta clienții să își transforme dispozitivele finale tradiționale în dispozitive mai inteligente și conectate, transformându-le în motoare analitice care să crească productivitatea și eficiența. Lenovo se va concentra pe integrarea de echipamente din clasa serverelor în soluții IoT pentru a spori conectivitatea și a construi un set de platforme de vârf care să aibă capabilitatea de a analiza volume uriașe de date, ceea ce va permite luarea deciziilor în timp real. În același timp, compania urmărește alinierea cu integratori de sisteme și alți parteneri Lenovo pentru a aduce pe piață soluții verticale complete. 
 
Soluțiile telecom și IoT software-defined la Mobile World Congress
 
În cadrul evenimentului Mobile World Congress din Barcelona, Lenovo lansează o soluție cu performanță optimizată, bazată pe serverele ThinkSystem SR650/SR630 și switch-uri, platforma Red Hat OpenStack și Mellanox ConnectX-4 NICs pentru procesarea accelerată a pachetelor de date. În plus, Lenovo se alătură programului „Intel Select Solution for NFV” și oferă o soluție optimizată în mod special pentru criptare și compresie bazate pe sarcini NFV. Arhitecturile integrează tehnologia Intel Quick Assist și Intel XXV710 NIC, amplificate de noile servere Lenovo SR650 și SR630. 
 
„Poziția de lider a Lenovo și adoptarea soluțiilor Intel® Select permite crearea rapidă a unor prototipuri și implementarea de servicii telecom de generație viitoare, mult mai rapide și cu o valoare mai mare pentru clienți decât până acum”, a declarat Sandra Rivera, senior vice president și general manager a grupului de platforme de rețele în cadrul Intel Corporation. „Colaborarea cu Lenovo va încuraja adoptarea soluțiilor Intel® Select pentru NFVI și va grăbi timpul de dezvoltare și lansare pe piață, oferind, în același timp, o configurație certificată și optimizată pentru performanță”.
Valorificându-și poziția de lider în fiabilitatea serverelor x86*, Lenovo va face o demonstrație a primei stații de bază 5G cu implementări software și virtualizate ale unităților centralizate și distribuite (CU/DU). Realizarea acesteia a fost posibilă datorită colaborării cu China Mobile bazate pe cerințele clienților. 
 
Demonstrații ale soluțiilor Lenovo „de la dispozitiv la centre de date” pot fi văzute în cadrul evenimentului Mobile World Congress, care are loc la Barcelona în perioada 26 februarie – 1 martie. De asemenea, Lenovo prezintă și o soluție de „auto-optimizare a rețelei 5G” bazată pe serverele Lenovo ThinkSystem SR650 la standul Intel. 
 
Numirile la nivel executiv consolidează creșterea diviziei Lenovo DCG
 
În contextul unei serii de angajări recente, începând de la 1 martie, Robert Vrij se va alătura Lenovo în calitate de Senior Vice President pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) și President și Head of Worldwide Global Accounts, fiind responsabil inclusiv pentru furnizori de servicii de comunicații la nivel global, în cadrul diviziei Lenovo Data Center Group. Vrij a ocupat anterior funcția de CEO al Alcatel Lucent America și EMEA, precum și de CEO al Openwave Systems. Recent, acesta era responsabil cu gestionarea vânzărilor companiei Hewlett Packard Enterprise pe continentele americane. Expertiza lui Robert și experiența acestuia în telecomunicații va contribui la accelerarea soluțiilor pentru a îndeplini nevoile clienților din EMEA și la construirea unor relații mai solide cu furnizorii de servicii și clienții din channel. El va fi responsabil și pentru strategia și planul de consolidare a relațiilor cu partenerii tip channel ai Lenovo DCG.
 
Wilfredo Sotolongo a fost numit în funcția de vicepreședinte al segmentului IoT în cadrul Lenovo DCG. Cu o experiență de peste 32 de ani în industria IT, Sotolongo a ocupat numeroase poziții de lider în întreaga lume, atât în Lenovo, cât și în IBM. Gândirea sa centrată pe client și experiența sa vor fi esențiale pentru continuarea creșterii portofoliului dedicat clienților de soluții IoT.
 
După ce s-a alăturat Lenovo în mai 2017 pentru a conduce dezvoltarea infrastructurii de centre de date, Kim Stevenson a jucat un rol critic în călătoria de transformare a Lenovo. Stevenson își va extinde rolul prin gestionarea tuturor segmentelor de business ale diviziei de centre de date, inclusiv în noile zone de dezvoltare telecom și IoT. Înainte de a se alătura Lenovo, Stevenson a ocupat timp de opt ani poziția de COO al diviziei Client, IoT și arhitectură de sistem a Intel. Anterior, a fost CIO Intel timp de șase ani. 
 
Renée Ure va ocupa funcția de vicepreședinte responsabil cu lanțul de aprovizionare la nivel global pentru divizia DCG din cadrul Lenovo. Ure s-a alăturat echipei Lenovo de la IBM unde a ocupat cel mai recent funcția de vicepreședinte pentru operațiuni globale și lanț de furnizare integrat. Ea a supravegheat un personal de 7.000 de profesioniști din 50 de țări. Ure este o persoană inovatoare cu o abilitate excepțională de a construi și conduce echipe globale. Ea va conduce echipa Lenovo pentru a asigura un lanț de furnizare sigur și vertical integrat, dar și pentru a crește poziția actuală a Lenovo în clasamentul Top25 Supply Chain realizat de Gartner.
 
Beverly Crair va fi promovată în poziția de vicepreședinte responsabil cu dezvoltarea și calitatea produselor pentru divizia Lenovo DCG. Crair are o experiență de peste 30 de ani în dezvoltarea și conducerea echipelor cu scopul de a construi sisteme sofisticate pentru misiuni critice. Înainte de a se alătura Lenovo în august 2017, Crair a ocupat numeroase poziții de conducere în cadrul Intel, precum vicepreședinte pentru inițiative strategice IoT și software. Crair se axează pe conceperea de soluții care să permită o experiență unitară a clienților și va monitoriza activitatea de asigurare a calității și de dezvoltare a produselor la nivelul tuturor segmentelor din cadrul Lenovo DCG.