>
>
>

.

>
>
>
>

 

>
Microsoft a prezentat recent noua sa consolă Xbox One X, concepută pentru a concura cu PlayStation 4, un produs al grupului japonez Sony, înainte de deschiderea oficială a salonului dedicat jocurilor video E3, la Los Angeles, informează AFP, citată de Agerpres. Această consolă, "cea mai puternică creată vreodată", potrivit coordonatorului echipei Xbox, Phil Spencer, va fi lansată pe plan mondial pe 7 noiembrie, la prețul de 499 de dolari. Ea va fi compatibilă cu vechile jocuri Xbox și adaptată la televiziunea de înaltă definiție (4K), a anunțat compania Microsoft.
 
Grupul american a profitat de această ocazie pentru a dezvălui un catalog cu 42 de jocuri video noi, dintre care 22 sunt disponibile exclusiv pe consola Xbox One X. 
 
Piața este dominată în prezent de consola PlayStation 4 (PS 4) a companiei Sony, lansată în magazine la sfârșitul anului 2013. Compania niponă speră că un total de 78 de milioane de PS4 vor fi vândute până la sfârșitul anului 2017. Acest succes comercial a făcut ca jocurile video să devină "locomotiva" veniturilor obținute de grupul japonez.
 
 
Consola Swith, lansată la începutul lunii martie de pionierul jocurilor video, Nintendo, a fost bine primită la rândul ei, iar noul joc din seria "The Legend of Zelda", creat cu această ocazie, a devenit un produs de tip "must have" ("trebuie avut") în rândul fanilor.
 
Salonul E3 își deschide oficial porțile, marți. În mod tradițional rezervat exclusiv profesioniștilor din această industrie, evenimentul a adoptat un element inovator în acest an, punând în vânzare aproximativ 15.000 de bilete începând de la 160 de dolari pentru fanii care doresc să participe la acest show. 
 
 
Reprezentanții Electronic Software Association (ESA), organizatorul salonului deschis până în 15 iunie, estimează că piața americană a jocurilor video a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 30,4 miliarde de dolari.
>

>