.

În 2010 doar până la 28% dintre reprezentanții companiilor foarte mici sau de tip IMM au participat la sesiuni de instruire, iar 43% dintre cele la care au fost totuși prezenți au avut loc în clasă, implicând costuri suplimentare din partea firmelor, conform unui studiu național realizat de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions și OTEAcademy în perioada mai-iunie 2011.

Studiul a avut ca scop analiza tipurilor și nivelurilor de competențe care le sunt necesare managerilor pentru dezvoltarea companiilor în care lucrează.

99% dintre respondenții din cadrul studiului au afirmat că dispun de o conexiune la internet, iar 49% preferă cursurile virtuale pentru că sunt accesibile în orice moment și implică costuri mult mai mici pentru instruire. În acest sens, Online Business School, platforma de e-learning dezvoltată de cele trei companii ca parte a proiectului "Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor prin antreprenoriat durabil" (ICIMM), este soluția pentru acoperirea nevoilor de instruire ale companiilor din România și dezoltarea profesională a celor care le conduc.

Rezultatele studiului au mai arătat că cele mai căutate cursuri sunt cele de management și leadership (33%), urmate de cele de vânzări (28%), marketing (25%) și cele de cunoștințe financiare și/sau de contabilitate (20%). Companiile foarte mici caută în special cursuri de cunoștințe financiare pentru că, de regulă, proprietarii își conduc singuri afacerea și dau mai multă atenție aspectelor legate de business-ul respectiv. Cu cât o companie este mai mare, cu atât cresc interesul și timpul alocat pentru alte cursuri decât cele de perfecționare a aptitudinilor specifice unei anumite profesii. IMM-urile au arătat un interes mai mare pentru cursurile de vânzări, de exemplu.

Catalogul de cursuri Online Business School este personalizat pornind de la aceste rezultate și va cuprinde și cursuri de îmbunătățire a capacității de operare PC sau pentru dezvoltarea cunoștințelor de limbi străine, acestea fiind de asemenea nevoi identificate în rândul angajaților companiilor.

La adresa www.bizschool.ro vor fi disponibile cel puțin 20 de cursuri și prelegeri care se înscriu între preferințele exprimate de companii. Cursurile, care sunt gratuite, încep în luna octombrie 2011, și se adresează oricărui manager din România. Înscrierile se pot face pe toată durata proiectului, pe același website, prin completarea formularului disponibil aici.

Studiul a fost realizat ca parte a proiectului cu finanțare europeană "Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor prin antreprenoriat durabil" (ICIMM), pe un eșantion de reprezentanți a 2000 de companii din segmentul IMM și SOHO, în perioada mai-iunie 2011. Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcții de conducere din companiile mici și mijlocii din România beneficiază gratuit de cursuri de formare și îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor și aptitudinilor profesionale. Cursurile vor fi disponibile pe platforma de e-learning www.bizschool.ro, lansată de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions și OTEAcademy.

Mai multe detalii cu privire la implementarea proiectului, precum și înscrieri la cursuri se pot face pe www.bizschool.ro.

DB Global Technology inaugureaza un hub tehnologic

A Bank Is A Technology Company – Kim Hammonds, COO Deutsche Bank