>
>
>

.

>
>
>
>

 

>
Nokia extinde campusul din Timișoara cu cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România. Centrul dezvoltă tehnologii broadband wireless care sunt aplicate în domenii precum Internet of Things, big data și noile tehnologii de comunicații mobile. În urma extinderii, noul Nokia Campus din Timișoara va avea o suprafață de 27.000 de metri pătrați. „În cei 25 de ani de prezență și inovare în România, am fost o companie cheie în dezvoltarea telecomunicațiilor pe plan local și la nivel regional. Am construit una dintre cele mai experimentate echipe din industrie și am dezvoltat colaborări de durată cu mediul academic și cu alți actori esențiali pe plan local. Suntem mândri de istoricul nostru și cu atât mai nerăbdători pentru viitor: tehnologiile pe care le dezvoltăm, precum 5G, GFast, IoT, IP, cloud, vor continua să transforme fără precedent modul în care lumea se va conecta. Cu aceste investiții în noul campus, cu dezvoltarea centrelor de R&D, operare de rețele și servicii end-to-end, suntem întru totul pregătiți și ne angajăm să le oferim în continuare clienților noștri plus valoare și soluții inovative”, precizează Raoul Ros, Country Senior Officer și General Manager, Nokia România.
 
Investiția totală în Nokia  Campus este de peste 73 de milioane de euro. În prezent, peste 1.300 de angajați sunt în campus: 600 de ingineri din departamentul de R&D, inaugurat acum, și peste 700 de specialiști din centrul global de operare de rețele, deschis în prima etapă de relocare a echipei din Timișoara, în decembrie 2015. Cea de-a treia și etapa finală de relocare a echipei în Nokia Campus va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.
 
Nokia are acum 1.600 de angajați în România și va deschide în total 300 de poziții noi până la finalul anului, dintre care 100 în echipele de R&D (pe poziții de „software development engineer” și „system integration&verification engineer”) și 200 în echipa de servicii (pe poziții de „project management” și „service engineer”).
 
Detalii cheie Nokia Campus
 
Campusul Nokia din Timișoara găzduiește cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare (R&D) din industria de telecomunicații din România, precum și unul dintre cele mai mari centre de operare de rețele multi-vendor și cu tehnologii multiple, care oferă servicii cu valoare adăugată 24 de ore și 7 zile pe săptămână, în șapte limbi, deservind clienți cheie din țări precum Franța, Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, SUA și multe altele.
 
În plus, este un centru de excelență pentru servicii de proiectare, optimizare, implementare și întreținere a rețelelor cu tehnologii multiple, oferind servicii end-to-end în România și la nivel global, precum și aplicații, în mod particular sisteme de mentenanță operațională (OSS), IoT și customer experience.
 
 
Despre Nokia
 
Nokia este lider mondial în tehnologiile care conectează oameni și lucruri. Alimentată de eforturile de cercetare și dezvoltare ale Laboratoarelor Bell și Nokia Technologies, compania este prima care creează și licențiază tehnologii tot mai prezente în centrul unei lumi conectate.
 
Cu software de ultimă generație, echipamente hardware și servicii destinate oricărui tip de rețea, Nokia este în situația unică de a sprijini furnizorii de servicii de telecomunicații, instituțiile guvernamentale și marile companii să ofere produsele și să își ducă angajamentele la bun sfârșit, beneficiind de avantajele 5G, ale serviciilor de cloud sau IoT. http://nokia.com
 
>

>