.

Conform unui studiu publicat de World Economic Forum, în următorii patru ani roboții vor crea cu 58 de milioane mai multe locuri de muncă decât vor distruge, precizează Profit.ro. Avansul în domeniul roboticii și al inteligenței artificiale va crește semnificativ nivelul de automatizare pe parcursul următorilor ani. Până în 2022, 42% din totalul sarcinilor actuale vor fi realizate de roboți. În prezent, acest procent este de 29%.
 
Contrar temerilor actuale, așa cum arată și studiul realizat de World Economic Forum, roboții vor crea mai multe locuri de muncă decât vor distruge. Din cauza roboților, în următorii patru ani vor dispărea 75 de milioane de locuri de muncă. Însă tot aceștia vor genera 133 de milioane de noi locuri de muncă, ceea ce rezultă într-un plus de 58 de milioane de job-uri. Același studiu intitulat „The Future of Jobs 2018”, realizat de World Economic Forum, arată că felul în care muncesc oamenii va suferi schimbări importante, precizează Profit.ro.