.

Producătorii industriali din România au nevoie de investiții masive în automatizare și robotizare pentru a se adapta la actualele condiții, caracterizate de creșterea salariilor din sector, de lipsa relativă de personal calificat și necesitatea asimilării în producție a produselor cu valoare adăugată ridicată. Potrivit Federației Internaționale pentru Robotică, România are 11 roboți la 10.000 de lucrători industriali, în timp ce în Polonia numărul acestora este de 28, iar în Ungaria de 57 de roboți la 10.000 de lucrători industriali. Cehia este cea mai dezvoltată piață central și est europeană, cu aproape 100 de roboți la 10.000 de muncitori. ”Pentru a atinge nivelul mediu de productivitate din regiune, România are nevoie de un salt calitativ, bazat pe automatizarea și robotizarea unor sectoare întregi din domeniul industrial. Trebuie să eliberăm rapid forța de muncă prinsă în activități repetitive și anoste pentru a putea face loc activităților specifice producției cu valoare adăugată ridicată. Experiența țărilor precum Ungaria sau Polonia a arătat că procesele de automatizare și robotizare au mers mână în mână cu creșterea salariilor și a numărului de posturi disponibile în industrie”, precizează Horia Stănese (foto), Business Development Manager, Universal Robots, compania care a inventat robotul industrial care lucrează alături de angajat. 
 
Potrivit Eurostat, România are circa 2 milioane de angajați în industrie, ceea ce înseamnă un stoc de 2.200 de roboți industriali instalați, conform cifrelor Federației Internaționale de Robotică. Pentru a ajunge la nivelul mediu de robotizare al regiunii, de 60 de roboți la 10.000 de muncitori, economia românească are nevoie așadar de circa 10.000 de roboți industriali.
 
Roboții colaborativi (coboții) sunt ușor de folosit, adaptabili, eficienți din punctul de vedere al costurilor și pot fi utilizați în siguranță. Aceștia pot fi programați simplu și repede, chiar și de către persoane fără experiență. Ușurința în utilizare echivalează cu o scădere semnificativă a costurilor, a timpului de programare și de punere în producție a robotului, ceea ce contribuie la recuperarea investiției într-un termen mult mai scurt decât în cazul roboților obișnuiți, de dimensiuni mari. Deoarece coboții nu necesită împrejmuiri de siguranță, angajații pot lucra nemijlocit alături de ei, ceea ce reduce costul automatizării și simplifică planul unității de producție.
 
Ținta de vânzări a companiei Universal Robots pentru piața românească în 2017 este de a dubla stocul existent, de peste 100 de roboți. În ceea ce privește piața roboților colaborativi, Universal Robots are o cotă de piață de 85-90%. În perioada 2009-2016, compania a vândut peste 22.000 de roboți colaborativi. Coboții sunt roboți industriali versatili, foarte ușor de utilizat și programat, care lucrează împreună cu angajații și care nu sunt izolați prin gard de metal, precum roboții industriali clasici. Durata de amortizare a investiției pentru roboții UR este de 195 de zile 
 
 
Despre Universal Robots
 
Universal Robots reprezintă rezultatul a mulți ani de cercetări intensive în cadrul clusterului de robotică al Danemarcei, care se află în localitatea Odense. Compania a fost fondată în 2005 de către CTO-ul companiei, Esben Østergaard, care a dorit să facă tehnologia roboților accesibilă tuturor, prin dezvoltarea de roboți industriali mici, ușor de utilizat, la prețuri rezonabile, care, alături de oameni și pe cont propriu, să fie utilizați pentru eficientizarea proceselor din industrie.
 
Portofoliul de produse cuprinde brațele robotizate UR3, UR5 și UR10 numite astfel după sarcina utilă în kilograme. De la lansarea primului robot UR în decembrie 2008, compania a înregistrat o creștere considerabilă datorită roboților ușor de utilizat, vânduți acum în peste 50 de țări din întreaga lume. Perioada medie de amortizare a investiției este de numai 195 de zile - este cea mai rapidă din industrie.
 
Compania, o parte din Teradyne Inc., cu sediul în Boston, are sediul în Odense și are filiale și birouri regionale în S.U.A., Spania, Germania, Singapore, Cehia, India și China. Universal Robots are peste 300 de angajați în întreaga lume. 
 
 

Deschiderea Conferinţei MOBILE INNOVATION 2017, editia a VII-a

Andrus Ansip: Unfortunately, the Digital Single Market does not exist. We have to create it!

What if free roaming becomes a boomerang of the operators against the European Commission?

Lansarea Platformei SMART CITY - BE SMART ROMANIA!