.

Lenovo a anunțat pe 5 octombrie, în cadrul unui eveniment exclusivist care a avut loc la Yamato Labs în Japonia, locul de naștere al ThinkPad, lansarea unui laptop în ediție limitată pentru a sărbători împlinirea a 25 de ani de inovație în design și tehnologie. Ediția aniversară 25 de ani de ThinkPad este o interpretare modernă a designului consacrat și include caracteristici „retro” emblematice ca tastatura clasică iluminată cu șapte rânduri, butoane de volum dedicate, numeroase LED-uri și un logo multicolor. “ThinkPad a revoluționat modul în care facem lucrurile. Afacerile, educația, sistemele de sănătate, lanțul de aprovizionare, transporturile și industria financiară sunt doar câteva segmente care au fost transformate de tehnologia mobilă în ultimii douăzeci și cinci de ani”, precizează Gianfranco Lanci, președinte și COO Lenovo. “Următorii douăzeci și cinci de ani reprezintă o oportunitate pentru noile generații de a descoperi posibilitățile minunate pe care le oferă ThinkPad. Atât timp cât există puncte nevralgice pentru clienți, ThinkPad va fi acolo să le rezolve”.
 
Conceptul de design a fost lansat pe 25 iunie 2015 și a fost dezvoltat utilizând rețelele de socializare pentru a afla care sunt preferințele fanilor și utilizatorilor fideli ai ThinkPad din întreaga lume. Pe lângă caracteristicile clasice, Ediția aniversară 25 de ani de ThinkPad este un laptop modern. Acesta este prevăzut cu procesor Intel Core i7-7500U, placă grafică NVIDIA GeForce 940MX și display full-HD cu ecran tactil de 14 inchi, astfel că performanța ThinkPad “Retro” se află la ani lumină distanță de modelul original 700C.
 
 
“Colaborarea noastră de decenii cu Lenovo a generat o reală inovație în segmentul PC-urilor mobile și a schimbat mediul de afaceri”, a spus Jim Johnson, vicepreședinte al Client Computing Group și general manager al Client Customer Engineering Group din cadrul Intel Corporation. “De la modelul ThinkPad 700C din 1992 până la ultrabook-urile și convertibilele ușoare din seria X1 de astăzi care asigură conectivitate oriunde și oricând, continuăm să forțăm limitele pentru a obține performanța de vârf, securitatea și flexibilitatea de care are nevoie mediul de business modern”. 
 
25 de ani de inovație fără compromisuri
 
Cu un design conceput de Richard Sapper și o tehnologie dezvoltată de Yamato Labs din Japonia, modelul original ThinkPad 700C a fost lansat pe 5 octombrie 1992. Inspirat de bento box-ul tradițional japonez, 700C a dat startul unei călătorii impresionante. În doar câteva luni, a câștigat peste trei sute de premii și a devenit un simbol al statutului, fiind deținut de președinți și directori generali. 
 
 
“A fost un privilegiu să lucrăm în parteneriat cu echipa ThinkPad pentru a contribui la evoluția tehnologiei mobile de la primele notebook-uri ThinkPad cu Windows 3.1 la cele mai noi modele ThinkPad X1 Yoga cu experiențele moderne oferite de Windows 10”, a declarat Peter Han, vicepreședinte Partner Devices and Solutions, Microsoft. “Așteptăm cu interes să continuăm colaborarea cu Lenovo pentru a oferi noi experiențe precum realitatea mixtă și inteligența artificială care îi vor ajuta pe utilizatorii ThinkPad să obțină și mai mult de la dispozitivele lor”.
 
 
Cu peste 130 de milioane de unități vândute până azi, ThinkPad este un simbol al industriei IT. Acesta i-a ajutat pe exploratori să ajungă în cele mai îndepărtate locuri de pe Terra, a susținut zeci de misiuni în spațiu și a contribuit la creșterea a numeroase companii. Lenovo a reunit mai multe povești despre modul în care ThinkPad a schimbat lumea, iar acestea se pot găsi pe https://thinkstories.com/.
 
 
“Designul ThinkPad creează o relație puternică între formă și funcționalitate, combinând o estetică sofisticată, o experiență de utilizare atent concepută și o tehnologie renumită pentru a oferi produse superioare”, a declarat David Hill, fost Chief Design Officer, Lenovo. “La 25 de ani de la introducerea modelului original 700C, cel mai recent model X1 Carbon este ușor recognoscibil ca fiind un ThinkPad”.
 
 
ThinkPad la 50 de ani – ce urmează?
 
Pe măsură ce tehnologia a avansat cu o viteză exponențială, designerii și inginerii din spatele ThinkPad au rămas fideli obiectivul de a reinventa în permanență tehnologia mobilă, păstrând în același timp conceptul original. De la ThinkPad 701C cu tastatura „fluture” la convertibilul 2 în 1 X1 Yoga cu tastatura retractabilă, căutarea neobosită a perfecțiunii a transformat ThinkPad în laptopul de business numărul unu al tuturor timpurilor. În următorii douăzeci și cinci de ani, ThinkPad va continua să se dezvolte, să inoveze și să livreze tehnologiile de mâine. 
 
 
Arimasa Naitoh, care a ocupat poziția de director al Yamato Labs și este cunoscut ca părintele ThinkPad, este convins că brandul va continua să aibă succes.
 
“De la modelul original 700C la cea mai recentă serie X1, ThinkPad a dovedit că poate facilita transformarea în business și poate oferi clienților o mobilitate fără compromisuri”, a declarat Arimasa Natoh. „Echipa noastră de ingineri imaginează o lume a viitorului în care ThinkPad creează noi segmente și continuă să îmbogățească experiențele oferite utilizatorilor, pe măsura ce tehnologia devine o parte tot mai importantă a vieții noastre”. 
 
 
Prețuri și disponibilitate:
 
Ediția aniversară 25 de ani de ThinkPad este disponibilă în cantități limitate în țările selectate.
 
Despre Lenovo
 
Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 43 mld. USD, și lider în furnizarea de tehnologie inovatoare pentru consumatori, uz comercial și centre de date. Portofoliul nostru de produse și servicii securizate de înaltă calitate include PC-uri (inclusiv legendarul brand Think și brandul multimodal YOGA), stații de lucru, servere, dispozitive de stocare, produse de rețelistică și soluții software (inclusiv ThinkSystem și ThinkAgile), smart TV și o gamă de produse mobile precum smartphone-uri (inclusiv brandul Motorola), tablete și aplicații.