>
>
>

.

>
>
>
>

 

>
Brand Finance a dat publicitatii Raportul anual privind cele mai valoroase 50 de branduri romanesti. Dacia rămâne cel mai valoros brand românesc în 2017, și de altfel singurul care depășește un miliard de euro, precizează nocash.info.ro. Cu o creștere a vânzărilor internaționale prin rețeaua Renault (peste 90% din producția locală este exportată), Dacia nu va fi detronată prea curând. Valorând 1.234 milioane euro, ușor în creștere față de anul trecut, Dacia este și unul dintre puținele branduri românești prezente în clasamentele globale — fiind clasată pe locul 60 în clasamentul Brand Finance Auto 100 2018.
 
Brandurile de top cresc dublu față de economia națională
 
O evoluție notabilă este creșterea valorii întregului clasament: astfel, valoarea cumulată a celor 50 de branduri a crescut cu 14% fațâ de clasamentul de anul trecut, până la 4,3 miliarde euro. Sporul este de două ori mai mare decât creșterea record de 7% a economiei românești în ansamblu — încă o dovadă că brandurile puternice depășesc în performanță restul economiei.
 
Primele 10 branduri de anul trecut își păstrează în mare parte locurile, cu o alunecare a BCR de pe locul 8 pe locul 10, odată cu o scădere în valoare de 18% față de anul trecut — ceea ce a permis BRD și Electrica să urce câte un loc fiecare, precizează nocash.info.ro.
 
 
Digi (RCS&RDS) și-a consolidat valoarea de brand cu o creștere de 24% până la 186 milioane euro, ca urmare a majorării veniturilor și a implementării extinse a brandului DIGI. În acest ritm, nu este exclus ca DIGI să acceadă anul viitor în clasamentul brandurilor de telecom globale.
 
Pe locul 6, Banca Transilvania își menține tiltul de cel mai valoros brand bancar românesc — evaluat la 148 milioane euro, în creștere cu 14%, fiind în același timp singura bancă românească inclusă în clasamentul global Brand Finance Banking 500 2018.
 
Cu un mare potențial de creștere în Europa și USA, Bitdefender rămane cel mai valoros brand de tehnologie românesc, valorând 118 milioane euro. În mod constant clasat ca fiind una dintre cele mai bune soluțiii antivirus în topurile internaționale, Bitdefender a primit în 2017 și o validare importantă a valorii businessului, ca urmare a unei tranzacții care a evaluat afacerea la peste 600 milioane USD, precizează nocash.info.ro.
 
 
Sectorul de retail și cel bancar domină clasamentul
 
În privința industriilor prezente în clasament, în afară de categoria “auto” care este cu totul singulară, sectorul de retail (inclusiv e-commerce) a continuat să genereze cea mai mare valoare de brand: în total 1.078 milioane euro, cu o remarcabilă creștere anuală medie de 33%, și cu fiecare din cele 11 branduri prezente în creștere. Cele mai valoroase între acestea sunt platforma de e-commerce eMAG și retailerul Dedeman (care rămâne cel mai valoros brand cu acționariat 100% românesc) — ambele cu creșteri semnificative, de 27% și respectiv 47%.
 
Brandurile bancare conturează un sector puternic în studiul Brand Finance România 50, generând 419 milioane euro în valoare de brand, și ocupând trei din primele zece locuri. Cu toate acestea, evoluția în interiorul sectorului a fost inegală, cu Banca Transilvania și BRD înregistrând creșteri solide, pe când BCR, CEC Bank și Bancpost au coborât în clasament ca urmare a scăderii în valoare.
 
Nou și vechi
 
Brandurile noi, create de antreprenori privați în ultimii 28 de ani, ocupă mai mult de jumătate din locurile acestui clasament, generând o valoare de brand de aproape 2 miliarde euro.
 
Dintre brandurile vechi românești, atrage atenția involuția brandului TVR, care pierde valoare și alunecă spre baza clasamentului. Cu o valoare de 15 milioane euro, TVR a coborât anul acesta pe penultimul loc, ca urmare a scăderii atât a performanței economice cât și a relevanței sale.
 
 
Două branduri au intrat anul acesta pentru prima oară între primele 50 — rețeaua de farmacii DONA pe locul 46 și firma de asigurări Asirom pe 48. Inevitabil, pentru fiecare brand care intră în clasament, un alt brand trebuie să-l părăsească, astfel că anul acesta nu vom mai regăsi în studiu brandurile Azomureș și Siveco.
 
“Aceste mișcări sunt normale, și nu înseamnă neapărat o performanță slabă a brandurilor care ies, ci mai degrabă creșterea mai pronunțată a altor branduri, din toate categoriile — dovedind prin aceasta existența unui peisaj dinamic de brand.”, potrivit autorilor raportului.
>

>