Page 8 - Revista 107
P. 8
eveniment
oportunitate unică pentru organizaţii să octombrie, la preţul de 6.299 (pachet cu ţiilor sale software antivirus, precum şi o IT&C. În timp ce Tornado Sistems miza
îşi prezinte proiectele şi să intre în compe- un obiectiv zoom DT18-55), iar 65, de nouă identitate de brand care trădează pe volume mari, noua companie, Tornado
tiţie cu cele mai importante companii din la finalul lunii septembrie, la preţul de idealurile naţionaliste ale şefului compa- Technology, se va baza pe stocuri mici şi
Europa, selecţia făcându-se în urma unor 4.599 lei (pachet cu obiectiv zoom niei, sub sloganul Awake şi având ca logo integrare de soluţii. Apariţia noii
evaluări extrem de riguroase. Câştigătorii DT18-55). lupul dacic. Procesul de rebranding a fost companii vine ca urmare a integrării
selectaţi să îşi reprezinte ţara primesc pre- gestionat de Brandient, una dintre firmele operaţionale de acum doi ani a distribui-
miul Ruban d’Honneur şi intră în finala Prima expoziţie CERN în România, de pe piaţa locală de branding şi design. torilor RHS Company şi Tornado Sistems,
pentru marele premiu European Business cu prezenţa directorului CERN Talpeş nu a dorit să dea publicităţii costu- Eugen Lepădatu mizând acum pe reorie-
Award. European Business Awards este o - în premieră la Bucureşti rile procesului de rebranding, dar a preci- tarea către reţelistică şi securitate IT, re-
competiţie independentă organizată anual zat că este vorba de o cifră cu şase zerouri nunţând la distribuţia IT&C. „Piaţa lo-
în Marea Britanie, ce urmăreşte să pro- Pe 20 septembrie 2011, la Biblioteca (cel mai probabil în lei) iar procesul a cală de networking este dominată de Cisco
moveze excelenţa în afaceri, exemplele de Centrală Universitară „Carol I“ din Bu- durat 24 de luni. Acţionarii Bitdefender şi puţine companii din industrie mai
bună practică şi inovaţia în cadrul comu- cureşti a avut loc Conferinţa extraordina- analizează în continuare posibilitatea cunosc şi alte echipamente. Piaţa de secu-
nităţii economice europene. Competiţia ră a profesorului Rolf-Dieter Heuer, direc- listării la bursă care ar putea avea loc ritate IT constă 80% în preacunoscuţii
este sponsorizată de grupul bancar HSBC, tor general al CERN. Conferinţa Prof. după 2012, când compania va avea o antiviruşi şi cutiile lor frumos colorate.
RSM International, Infosys şi organizată Heuer este prilejuită de încheierea ediţiei „valoare consistentă”, pretinde preşedintele Aşa s-a născut ideea de a crea o nouă
în asociere cu UK Trade & Investment 2011 a Şcolii Europene de Fizica Energii- grupului de firme Softwin, Florin Talpeş. companie care să promoveze echipamente
(UKTI). lor Înalte - ESHEP, organizată de CERN „Aşa cum s-a anunţat anterior, anul 2012 de networking de la mai mulţi furnizori
şi IUCN Dubna (Institutul Unificat de a fost propus ca termen pentru listarea la fel de buni ca Cisco, dar mai ieftini,
Sony lansează la Bucureşti Cercetări Nucleare). Este prima ediţie a Bitdefender, dar procesul nu va avea loc dar şi o gamă de soluţii şi tehnologii de
o nouă serie de camere foto ESHEP organizată în România de cele anul viitor. Noi vrem să ieşim pe bursă securitate. Tornado Technology şi-a propus
două prestigioase institute de cercetare, când societatea va avea o valoare consis- să ia 10% din aceste pieţe în primul an“,
Sony a lansat în România, pe 13 septem- având drept co-organizator Institutul tentă. Listarea va avea loc şi pe Bursa de a explicat Eugen Lepădatu, preşedintele
brie, noua serie de camere foto, care inclu- Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Valori Bucureşti şi pe una internaţională. Tornado Technology. În privinţa Tornado
de modelul NEX-5N cu obiective inter- “Horia Hulubei” (IFIN-HH). Cu această Vrem să ne listăm şi pe bursa locală, dar Sistems, Eugen Lepădatu a precizat că, în
schimbabile, alături de modelele NEX-7, ocazie a fost organizată la BCU şi Expo- ea trebuie să fie puternică, pentru că nu acest an, compania va avea o cifră de
65 şi 77. NEX-5N permite, potrivit com- ziţia LHC (Large Hadron Collider) - vrem să avem un eşec cu acest proces. afaceri de 4 milioane de euro, faţă de 2,8
paniei, cea mai rapidă fotografiere din lu- „Cunoaştere fără frontiere“, prima expo- Dacă ar fi fost să listăm în 2012, am fi milioane de euro anul trecut. În prezent,
me, focalizare automată rapidă şi precisă, ziţie CERN în România, ce poate fi vi- ales numai o bursă internaţională”, sus- distribuitorul mai are 12 angajaţi, faţă de
fotografiere continuă la 10 cps şi înregis- zitată între orele 10:00 şi 17:00 la Biblio- ţine Talpeş. Brandul Bitdefender a fost 22 în 2010 şi 84 în urmă cu doi ani.
trare video Full HD cu 50p/25p cu focali- teca Centrală Universitară pâna în 2 lansat în 2001, prin redenumirea antivi-
zare manuală. Sensibilitatea este mărită octombrie 2011. Cercetătorii români rusului AVX (AntiVirus eXpert) produs şi 4 ani de Nikon în România
la ISO 25600, cea mai mare dintre ca- sunt implicaţi în Colaborarea România - comercializat de Softwin. Softwin a des-
merele cu obiective interschimbabile cu CERN, contribuind la experimentele chis, în 2003, filiale Bitdefender în Spa- Pe 22 septembrie, Nikon a aniversat 4 ani
tehnologie fără oglindă, permiţând o foto- ATLAS, ALICE, LHCb, GRID, DI- nia şi Germania şi, un an mai târziu, în în România printr-un eveniment care a
grafiere fără trepied de foarte bună calitate RAC şi ISOLDE, contribuţie prezentată SUA. În 2007, divizia Bitdefender s-a adunat peste 400 de invitaţi, alături de
în condiţii de luminozitate scăzută. NEX- şi ea în expoziţie. Organizarea ESHEP desprins de grupul de firme Softwin şi, în Thomas Bechter - European Sales Mana-
7 vine cu rezoluţie de 24,3 megapixeli 2011 a fost propusă Daniel Funeriu, urma vânzărilor în creştere, conducerea a ger Nikon Europe BV, Toru Uematsu -
efectivi cu senzor CMOS Exmor APS ministrul Educaţiei, Cercetării, Tinere- anunţat că are ca obiectiv atingerea unei Senior Manager Product Planning Nikon,
HD; focalizare automată rapidă şi cel tului şi Sportului, de către directorul cote de 2% din piaţa mondială de anti- Jordi Brinkman - Product Manager
mai mic timp de reacţie la declanşare din general CERN şi prof. Rolf Heuer, cu virus şi listarea la una dintre marile burse Consumer DSLR Nikon şi Richard Leigh
lume (0.02 sec). Modelele 77 şi 65 se ocazia semnării la Geneva, în 11 februa- internaţionale în 2008-2009, termen de- - Chief New Business Development Ima-
disting prin cea mai rapidă fotografiere în rie 2010, a Memorandumului de adera- calat ulterior pentru 2012, din cauza cri- ging Department Nikon. Evenimentul
rafală la 12 cps şi rezoluţie full din lume, re a României la CERN. zei financiare. aniversar a coincis cu cea mai importantă
cu detectarea fazei de focalizare automată lansare a Nikon din ultimii 14 ani,
(65: 10fps); noul sistem de focalizare Bitdefender îşi schimbă brandul Noul Tornado: de la distribuţie IT, respectiv anuţarea noii categorii de apara-
automată în 19 puncte, cu 11 senzori de la reţelistică şi soluţii de securitate te Nikon 1 şi a celor două aparate din
tip cross (77) şi cu primul vizor XGA BitDefender, a lansat, pe 13 septembrie, la această categorie: Nikon 1 V1 şi Nikon 1
OLED Tru-Finder™, cu afişare multi- Bucureşti, noile versiuni 2012 ale aplica- Eugen Lepădatu, cofondator al Tornado J1, prezentate printr-o hologramă 3D.
funcţională a informaţiilor. NEX-5N este Sistems, a înfiinţat, anul trecut, o nouă Camil Perian, Director General SKIN,
disponibil, în România, de la finalul lunii companie, Tornado Technology, care îşi unic importator Nikon în România, a
septembrie, la 3.199 lei (pachet cu obiec- propune să ajungă la o cifră de afaceri de declarant că “Am reuşit să fim numărul 1
tiv zoom E18-55 OSS). NEX-7 va fi 12 mil. euro până la sfârşitul anului vii- nu numai în vânzări, dar şi în alte arii
disponibil, în România, din noiembrie, la tor, aproximativ 60%-70% din venituri poate mai importante: suntem comunita-
preţul aproximativ de 7.000 lei (pachet cu urmând a fi generate de contractele pentru tea românească cea mai mare din IT&C,
obiectiv zoom E18-55 OSS). Modelul 77 echipamente de reţea, iar restul de soluţiile cu peste 54.000 de fani pe Facebook şi cu
este disponibil, începând cu finalul lunii de securitate IT. Tornado Technology este unul dintre cele mai vizitate site-uri de
distribuitor de echipamente de reţea şi fotografie din România, www.nikonisti.ro,
software pentru securitate informatică şi suntem unul dintre promotorii principali
ţinteşte ca anul viitor să lucreze cu 250 de ai educaţiei în fotografie, organizator de
integratori de sistem şi 1.000 de reselleri workshopuri şi susţinător infocat al celor
mai importante cursuri foto din ţară şi
suntem alături de cei mai talentaţi foto-
grafi români în expediţiile şi proiectele lor
fotografice”.
Pagina 6 ComuniC@Ții mobile, august - septembrie 2011