Page 4 - Revista 130
P. 4
evenimente
În 2012, Turk Telekom va investi România în ianuarie 2012, a precizat : and Technology (CAST) de 3.000 de unui apel telefonic. Dragon Search va
peste 2 milioane de euro în “În 2012 sunt planificate investiţii în dolari; 10.000 de dolari, care repre- fi, de asemenea, disponibil în App Store
infrastructura Euroweb România infrastructură de aproximativ 2 mili- zintă IEEE Foundation Presidents‘ România, permiţând utilizatorilor să
oane de euro, iar în următorii 4 ani Scholarship Award şi IEEE Foundation efectueze o căutare clasică pe Internet
investiţiile în infrastructură vor ajunge Prize. Scopul proiectului lui Ionuţ este prin comandă vocală, în limba româ-
la 10 milioane de euro. ” În prezent, crearea unui dispozitiv low-cost în spri- nă, pentru a găsi informaţii şi răspun-
compania are aproximativ 1000 de jinul persoanelor nevăzătoare, care au suri. Dragon Search este singura apli-
clienţi, iar Stuart Evers estimează că în văzut cândva şi au în memorie forma caţie care dispune de tehnologia Dragon
următorii doi ani numărul acestora se obiectelor. Lucrarea doreşte să utilizeze
va dubla. limba drept traductor pentru vedere. Search Carousel, care oferă rezultate
Pentru acest lucru, sunt folosite un mai rapide şi mai inteligente în doar
Ionuţ Budişteanu a câştigat software multifuncţional şi un dispo- câteva secunde, căutând instant în
patru premii la Intel ISEF zitiv hardware ajustabil, ce va fi plasat canale multiple precum Google, Yahoo!,
pe limbă. Dispozitivul permite pre- Twitter, iTunes, Wikipedia şi YouTube.
Euroweb România, în parteneriat cu luarea imaginilor de la un webcam,
Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci procesarea lor în timp real cu inteli- Primul magazin exclusiv
(TIAD), au organizat, pe 3 aprilie, genţa artificială pentru adjustarea Lenovo din România
primul eveniment telecom dedicat imaginilor şi trimiterea imaginilor pe
comunităţii de afaceri turceşti care Ionuț Alexandru Budişteanu, din o matrice senzor care va fi plasată pe
activează pe plan local. Cu această Râmnicu Vâlcea, a câştigat patru limbă. Prin această practică, persoana
ocazie, Mehmet Toros, (International & nevăzătoare va avea acces în timp real
Wholesale) Senior VP la Turk Telekom, la lumea înconjurătoare. Pe matricea
a punctat motivele pentru care Turk senzor va fi generat un curent electric
Telekom a decis să investească masiv în proporţional cu imaginea, iar creierul
2 Europa de Est, şi cu precădere în Româ- premii la Intel International Science persoanei nevăzătoare va reuşi să Lenovo a deschis, pe 16 mai, în Bucu-
nia. Este vorba de faptul că piaţa locală and Engineering Fair, cea mai mare decodifice informaţia plasată pe limbă. rești, Lenovo Exclusive Store - primul
este foarte competitivă, din cauza competiţie de ştiinţă şi inginerie din Jack Andraka, 15 ani, din Crownsville, magazin dedicat în exclusivitate produ-
preţurilor care de ani buni îşi continuă lume dedicată liceenilor. Ionuţ a par- Maryland a câştigat premiul întâi la selor proprii, unde sunt prezentate,
tendința descendentă. Cu toate acestea ticipat cu un proiect bazat pe inteli- ediţia din acest an a Intel International pentru prima dată, toate produsele şi
potenţialul este enorm, şi cercetările genţă artificială, care îi ajută pe orbi Science and Engineering Fair, dezvol- accesoriile reprezentative Lenovo.
făcute de Turk Telekom au condus la “să vadă” cu ajutorul limbii. El a tând o nouă metodă de detectare a Magazinul Lenovo se situează pe
concluzia că Euroweb este o achiziţie de câştigat premiul IEEE Computer cancerului pancreatic. Bulevardul Unirii 19 B și este dezvoltat
mare valoare pentru Grup. Stuart Society, în valoare de 1.000 de dolari, în parteneriat cu Eurosoft Computers.
Evers, care a devenit CEO Euroweb premiul China Association for Science Nuance aduce în România Simultan, a fost lansat şi magazinul
primele aplicaţii de recunoaştere
online . De asemenea, compania a
S-a întâmplat acum 5 ani vocală în limba română lansat, în același timp, pe piața româ-
- Orange România demonstrează capabilităţile nească, noua generaţie a staţiilor de
HSDPA la 3,6 Mbps și HSUPA la 1,5 Mbps. lucru Lenovo ThinkStation 30 – C30,
- Vodafone România probează valenţele HSDPA la D30, S30.
3,6 Mbps și lansează numerotația fixă pentru Parteneriat UPC-Samsung
clienții companii. pentru produsul Digital Card
- Cosmote lansează i-mode cu 63 de site-uri oficiale
și 4 terminale. Pe 10 mai 2012, Nuance Communi- UPC România a lansat, pe 11 aprilie,
- Romtelecom pregătește soluții integrate fix-mobil cations a anunțat lansarea Dragon Digital Card, un nou produs, în pre-
cu Cosmote. Dictation şi Dragon Search în limba mieră pe piaţa de televiziune din Ro-
- RCS&RDS lansează rețeaua metro-națională și română, aplicaţiile putând fi descărcate mânia. Acesta are la bază tehnologia
termenul de 3-6 luni pentru UMTS commercial. gratuit de pe Apple App Store România, CI+ și permite clienţilor UPC să recep-
- UPC lansează UPC Business. fiind compatibile cu iPhone, iPod touch ţioneze canalele TV digitale, inclusiv
- Microsoft vine cu Software As A Service pentru operatorii telecom. şi iPad. Aplicaţiile sunt deja descărcate cele HD şi postul 3D High TV. Pentru
- Microchip Technology deschide un centru R&D la București. de zeci de milioane de utilizatori iOS promovarea tehnologiei CI+ şi a Digital
- Alcatel România devine oficial Alcatel-Lucent România. din 33 de ţări care doresc să dicteze uşor Card, UPC a încheiat un parteneriat
- SIVECO România împlinește 15 ani. şi repede mesaje text tip SMS, e-mail- strategic cu Samsung România. Astfel,
- Primăria Municipiului București anunța că va realiza un parc de uri, să posteze pe reţelele sociale, sau să Digital Card-ul este compatibil cu tele-
dezvoltare tehnologică în domeniul IT&C (denumit Tehnopark caute informaţii pe Internet. Cu Dra- vizoarele care au integrată funcţionali-
Metropolitan IT&C), pe un teren cu o suprafață de cel puțin un gon Apps dictarea este de cinci ori mai tatea CI+, iar UPC recomandă tele-
hectar, cel mai probabil în zona de sud a capitalei, lucrările urmând rapidă față de tastarea clasică. Dragon vizoarele Samsung ca fiind certificate
să fie demarcate în 2007 și finalizate în 2009. Dictation este compatibilă cu iOS-5 şi Digital Card. Produsul este disponibil
- Municipalitatea Capitalei a publicat, pe 7 mai, anunțul de licitație dispune de o bară de instrumente tip în două variante de preţ, dar şi integrat
pentru desemnarea executantului rețelei de fibră optică din pop-up cu pictograme ce ajută utiliza- în pachete de servicii UPC. Prima
București. torii să trimită cu uşurinţă textul dictat variantă de Digital Card are un preţ de
- Firma americană de administrare a fondurilor de investiții AIG
Capital Partners a preluat compania românească de servicii de prin email, SMS, Facebook, Twitter sau 5 lei / lunar (fără TVA), tarif ce include
televiziune digital Digital Cable Systems (DCS), printr-o tranzacție
sub formă de majorare de capital de 45 de milioane de euro.
- Allied Telesis a anunțat, pe 8 mai, un nou acord de colaborare cu clipboard. Dragon Dictation include și un canal HD, TVR HD. Varianta ce
IBM pentru dezvoltarea sistemelor de Internet Protocol Television funcția Auto Save care memorează include 13 canale HD (dintre care
(IPTV) vizând companiile de telecomunicații și Network Service textul dictat în eventualitatea în care unul 3D) este disponibilă la un preţ de
Providerii din întreaga lume. utilizatorul este întrerupt de primirea 15 lei / lunar (fără TVA).
aprilie-mai 2012, COMUnIC@ȚII Mobile