Page 42 - Revista numarul 126
P. 42
Mobile Money | plăţi mobile
Peste 300 milioane de BBVA & Visa:
utilizatori de plăți
mobile contactless, Prima soluție comercială
până în 2017 pentru plăți mobile în cloud
Numărul utilizatorilor care fac plăți
contactless prin intermediul tele foa -
nelor mobile ar putea ajunge la 300 de
milioane la nivel global până în 2017,
de la peste 110 milioane anul trecut.
Aceste date rezultă din raportul Plățile
Mobile Contactless: NFC, iWallet &
Host Card Emulation 2014-2018
întocmit de analiștii de la Juniper
Research, care au constatat că în
multe piețe s-au făcut primii pași
pentru adoptarea plăților mobile BBVA este primul grup bancar global care acestui proiect.
40 contactless prin lansarea accelerată de a lansat, la sfârșitul lunii iunie, o soluţie „Industria bancară este conştientă de cererea
comercială de plăţi mobile NFC cu aju -
carduri contactless. Aceste demersuri
pentru plăţi mobile a clienţilor din Europa.
au fost însoțite de creșterea numărului torul noilor modele de plăţi bazate pe Soluţiile de plăţi mobile oferă o modalitate
de POS-uri (Point of Sale) contactless, cloud de la Visa, care presupun şi folosirea mai rapidă şi sigură de a face plăţi şi posi bi -
marii furnizori VeriFone și Ingenico tehnologiei HCE (Host Card Emulation). li tatea de integrare cu alte tipuri de servicii
livrând în prezent cea mai mare parte Prin noul sistem, clienţii BBVA care au de mobile banking, pentru gestionarea mai
din terminalele lor cu capacități NFC dispozitive mobile Android cu NFC pot bună a finanţelor proprii. Plăţile bazate pe
(Near Field Communications). face plăţi contactless prin aplicaţia de cloud şi tehno lo gia HCE ajută la introdu -
portofel electronic BBVA Wallet. cerea mai rapidă pe piaţă a soluţiilor de plăţi
Nevoia de a educa piața Serviciul este acum activ numai în Spania, mobile con tact less de către bănci şi facilitează
Cu toate acestea, raportul atrage însă va fi extins în cursul acestui an și la accesul consumatorilor”, explică Jeremy
atenția că părțile interesate trebuie să- clienţii BBVA din SUA, Mexic şi Chile. Nicholds, Director Executiv Plăţi Mobile, la
și intensifice eforturile de sensibilizare Compania Visa este partenerul exclusiv al compania Visa Europe.
a consumatorilor cu privire la plățile
contactless mobile și să educe retailerii
în privința plăților contactless. Orange și BNP Paribas extind
Totodată, lipsa unui model de afaceri
coerent a limitat implementările NFC, serviciile mobile banking în Africa
costul implementării unui card de
plată mobilă fiind mai mare decât cel Orange și BNP Paribas au anunțat, pe 17 iunie, că își unesc
al emiterii unui card de plastic. forțele pentru a extinde raza de acțiune a serviciilor de mobile
Mai mult decât atât, în timp ce banking. Astfel, retailerii din Coasta de Fildeș vor avea acces
lansarea anticipată a serviciului Apple direct, de pe telefoanele mobile, între contul lor de la BNP
iWallet ar crea un „efect de halou“ Paribas și contul lor Orange Money.
pozitiv pentru spațiul extins al plăților Acest lucru le va permite să transfere bani între cele două plat -
contactless, este neclar, în prezent, forme și să își folosească dispo zi tivele ca să poată plăti pentru o gamă largă de servicii.
dacă upgrade-urile pentru POS-uri ar fi De exemplu, Orange Money le permite clienților să plătească pentru bunuri și servicii,
necesare. În raport se mai precizează cum ar fi facturile la apa curentă, electricitate și abonamentul TV. Între timp, grupul ban -
că HCE (Host Card Emulation) permite car francez BNP va oferi acces la servicii bancare, precum conturile de economii și cardu -
furni zarea unui element de securitate rile bancare internaționale. Cele două companii au declarat că au stabilit un angajament
de la distanță, cu posibilitatea redu - prin care își propun să crească procentul populației care deține conturi bancare.
cerii timpului de lansare pe piață, ceea Serviciul Orange Money are peste 10 milioane de clienți în 13 de țări din Africa și din
ce ar însemna că băncile pot păstra Orientul Mijlociu. Serviciul M-Pesa al concurentului Vodafone are peste 17 milioane de
controlul asupra clienților fără a fi clienți și a fost lansat recent și în Europa, mai precis în țara noastră. În cadrul Grupului
nevoie să mai colaboreze cu operatorii Orange, coordonatorul proiectelor Mobile Banking este chiar Thierry Millet, fostul CEO
mobili, ca în momentul de faţă. Orange România, care în prezent deține funcția de Director of the Payments and Contactless
Programme Orange la sediul central al companiei din Paris.
iunie - iulie 2014, COMuNiC@Ții Mobile