Page 5 - Revista COMUNIC@TII Mobile - editia 132
P. 5

Ion Vaciu                                                                                          editorial

China-SUA-UE-OMC: acord comercial
  global de 1,3 trilioane USD pe IT

La un an după ce SUA şi China au ajuns la un acord bilateral în
domeniul comerţului cu produse IT, domeniul cel mai relevant astăzi
ca valoare în comerţul mondial, acest acord este pe cale sa devină unul
multilateral, anunţându-se, astfel, o premieră mondială.

China ajunge să legifereze global,              datează din 2008. Alți membri OMC au               India s-a manifestat cel mai pregnant, nu          3
         alături de SUA, din rolul de super-    preluat-o, în 2012, când au fost inițiate          au susţinut negocierile ITA2 şi pare că au
         putere economică mondială. Taxele      negocierile încheiate recent. Încă de la în-       jucat un rol în întârzierea luării unei deci-
vamale urmează să fie eliminate pentru 201      ceput, UE a propus liberalizarea unei ga-          zii la precedentele întâlniri de lucru pe
produse de înaltă tehnologie în următorii 4     me largi de produse, inclusiv a unor bu-           acest subiect. Aceste ţări emergente consi-
ani. Taxele vor fi eliminate în termen de 3     nuri de larg consum cu taxe relativ mari           deră că un astfel de acord este exclusiv în
ani de la data punerii în aplicare a acordu-    (până la 14%) printre care decodoare TV,           beneficiul acelor ţări care au deja o capaci-
lui, prevăzută pentru 1 iulie 2016.             camere video și monitoare cu tub catodic.          tate mare de producţie avansată în dome-
Pentru unele produse, extinderea perioadei      UE a jucat apoi un rol esenţial în medie-          niul IT şi care pot astfel concura (şi auto-
necesare eliminării taxelor va fi negociată     rea unui set de compromisuri pe durata             mat vinde) cu succes atât pe piaţa proprie,
pentru a oferi industriei suficient timp să se  negocierilor și a prezidat ultimele trei run-      cât şi pe alte pieţe.
adapteze la noile condiții de piață. Acordul    de de negociere. Extinderea ITA vizează            Mai poate fi observat şi faptul că impactul
este menționat constant drept ITA 2, întru-     lărgirea scopului acordului inițial dintre         pozitiv al acordului anunţat a fost redus
cât construieşte pe bazele Acordului privind    membrii OMC, intrat în vigoare în 1997.            prin selectivitate şi combinaţia dintre ex-
Tehnologia Informaţiei intrat în vigoare în     Reamintim că un număr total de 54                  cluderi, opţiuni şi definiţii speciale, din
1997 şi urmează să extindă lista iniţială a     membri au negociat această extindere.              care pot rezulta inclusiv dificultăţi mari de
produselor IT exceptate de la tarifare vama-                                                       aplicare, în special la categoria produselor
lă. Acordul anunţat ar urma să fie aplicat în   De acest acord ar putea profita practic toți       complexe. Însă acestea sunt nuanţe deja.
toate ţările semnatare, 54 la număr, care       membrii OMC, chiar şi ţările nesemnatare.
împreună reprezintă mai mult de 90% din         Ca urmare, după intrarea în vigoare, acor-         În timp ce evaluările de impact par să
comerţul internaţional cu produse IT, în        dul ar putea avea un impact pozitiv major          varieze substanţial, până la proba aplicării
măsura în care aceste ţări nu au uzat de ex-    asupra comerţului mondial prin simplifica-         în realitate, ITA2 marchează faptul că atât
ceptări sau regimuri tranzitorii.               rea formalităţilor şi evitarea plăţii unor ta-     SUA cât şi China au împărţit paşnic şi ex-
                                                rife şi taxe vamale directe evaluate, în func-     plicit legiferarea în domeniul comerţului
Acesta este principalul rezultat al negoci-     ţie de sursă, între câteva sute de miliarde        cu produse IT, aflat în topul de valoare în
erilor de extindere a Acordului pentru          până la peste 1000 de miliarde USD.                comerţul internaţional.
Tehnologia Informațională (ITA), la care au     Consumatorul produselor IT de ultimă ge-           Unde se plasează însă România în acest
participat Uniunea Europeană (UE), Sta-         neraţie pare, de asemenea, să fie plasat în        echilibru de forţe? Formal, România şi ce-
tele Unite ale Americii, China și majorita-     câştig direct după ce acest acord va fi im-        lelalte state membre ale Uniunii Europene
tea membrilor Organizației Mondiale a           plementat. ITA 2 prevede și scutirea de            au formulat o poziţie comună, aliniată po-
Comerțului (OMC). Acordul, inițiat și           taxe şi tarife vamale, însă nu se referă la ba-    ziţiei SUA, în susţinerea acordului. Pe con-
intermediat de către UE, va aduce benefi-       rierele non-tarifare, care pot fi în continu-      ţinut, întrucât ITA2 se concentrează pe
cii majore consumatorilor și companiilor        are stabilite şi aplicate chiar şi de ţările sem-  produsele IT (hardware), nu este de aştep-
prin eliminarea taxelor menționate la o         natare. Chiar mai interesant, ITA2 nu in-          tat ca acesta să aducă avantaje directe şi
gamă largă de produse, inclusiv echipa-         clude câteva produse IT uzuale şi care au o        României, care se exprimă preponderent
mente medicale, jocuri și console video,        cerere mare la nivel mondial. Un exemplu           în domeniul dezvoltării de software.
sisteme casnice de înaltă fidelitate, căști     care a pus acordul în pericol îl constituie        În privința potenţialelor avantaje indirecte,
audio, aparate de redare de tip blue-ray/       ecranele cu cristale lichide (LCD), produs         mereu supuse nuanţării, importurile şi
DVR, semiconductori și dispozitive GPS.         intens solicitat de către Coreea de Sud, dar       consumul de astfel de produse, deja în
Acesta va avea în vedere schimburi comer-       la care China s-a opus vehement, sau unele         creştere în România, vor fi stimulate de
ciale în valoare de 1,3 trilioane USD, ce       echipamente automatizate, intens solicitate        acest acord, în mod evident.
acoperă circa 90% din tranzacțiile cu pro-      în special de Taiwan, care însă nu a preva-
dusele pe care se axează.                       lat în cererea sa.                                              iunie-iulie 2015, ComuniC@Ții mobile

Propunerea inițială de revizuire și extin-      Este important de semnalat şi faptul că
dere a ITA aparține Uniunii Europene și         unele dintre ţările BRICS, dintre care
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10